În primul rând, mă bucur că nu am dat apă la moară pesimiştilor. Putem să ne vedem chiar în fiecare săptămână şi să discutăm foarte serios toţi cei din opoziţie.
Astăzi am continuat ceea ce începusem săptămâna trecută. Am stabilit grupuri de lucru comune pentru redactarea principiilor pe care guvernul de criză, acela pe care îl vom propune după trecerea moţiunii de cenzură, trebuie să le adopte. Sperăm că într-o săptămână o să avem aceste măsuri de criză şi, sigur, de combatere a crizei, iar colegii noştri specialişti în domeniu, vice-preşedinţii, domnul Niţă şi domnul Vosganian, sunt cei care trebuie să conducă aceste colective şi să ne aducă materialele pentru a le discuta şi din punct de vedere politic.
În al doilea rând, am discutat şi vom discuta şi în continuare, de aceea întâlnirea va fi mereu luni, despre pericolele şi despre ceea ce putem să facem în cadrul Parlamentului. Avem o acţiune comună vizavi de încercarea PDL şi a aliaţilor lui de a anihila, practic, total, rolul Parlamentului în corectarea actelor Guvernului. Vorbim aici despre moţiuni de cenzură, moţiuni simple, ordonanţe simple şi de urgenţă prin căi procedurale care nu s-au mai aplicat niciodată de când există democraţie în România, şi anume schimbarea algoritmului parlamentar, schimbarea diverselor numiri în funcţii în Comisii şi în Biroul Permanent. Practic, PDL încearcă să oprească ultima frână pe care Guvernul o mai are în acest moment în Parlament în adoptarea sau promovarea unor ordonanţe cu măsuri aberante şi prosteşti. Pretextul este, ca de obicei când vrei să faci ceva necurat, să dai vina pe independenţi că trebuie să le mai dai nişte funcţii – de fapt, scopul PDL şi al Guvernului este ca Parlamentul să nu mai poată îndrepta absolut nimic din lucrurile greşite, prostiile, aberaţiile pe care le pun în ordonanţele simple şi în ordonanţele de urgenţă.
În al treilea rând, săptămâna viitoare avem prima evaluare în ceea ce priveşte colaborarea noastră în teritoriu. Scopul principal al colaborării în teritoriu rămâne – şi este clar accentuat – să luptăm împreună împotriva corupţiei, a mafiei PDL, o mafie care, iată, aţi văzut foarte bine şi la Dâmboviţa şi în alte judeţe, acaparează România din toate punctele de vedere. Este obligaţia noastră ca partide democratice, chiar dacă suntem adversari ideologici, să luptăm şi în teritoriu, nu numai la centru, împotriva mafiei PDL şi a sistemului clientelar pe care PDL, Traian Băsescu şi Emil Boc îl patronează astăzi în România.
Întrebare: Sunt zone în teritoriu unde aveţi probleme de colaborare?
Victor Ponta: Da. Tocmai asta spun – săptămâna viitoare avem deja situaţia prezentată de cei doi secretari generali, domnul Stroe şi domnul Dragnea, şi încercăm, uşor-uşor, să luăm măsuri pentru a lupta împreună împotriva acestor situaţii existente în teritoriu.
Întrebare: Luaţi în calcul ca acest guvern de criză să elimine cota unică sau este prematur?
Victor Ponta: Este prematur să vă spun exact care sunt obiectivele acestui guvern de criză. Important este că, în primul şi în primul rând, va trebui să abrogăm măsurile aberante luate de acest guvern, de Guvernul Boc, care, practic, ne afectează zi de zi. Vorbesc despre această Ordonanţă 58 care a înnebunit, practic, fiecare angajat care lucrează pe drepturi de autor sau persoanele fizice autorizate. Luăm în calcul, ca primă măsură, abrogarea acelei legi prin care, în mod nediscriminatoriu şi negândit, ci doar pe criterii politice, se taie salarii. Luăm în calcul să oprim intenţia Guvernului Boc şi, în special, a preşedintelui Traian Băsescu de a impozita pensiile sub 10 milioane. Astea sunt primele măsuri pe care pot să vă spun că le-am discutat deja, însă colectivul comun trebuie să ne prezinte săptămâna viitoare şi alte măsuri pe care le putem lua, fără a începe o dispută între viziunea de stânga a PSD şi viziunea de dreapta a PNL. Putem să luăm punctele comune şi cred că acelea sunt importante!
Întrebare: Domnul Videanu spunea că niciuna dintre moţiuni nu va avea şanse.
Victor Ponta: Domnul Videanu este cel mai mare mincinos din România, cel puţin din clasa politică. Este un om care, cu o seară înainte, se ţinea cu ghearele de scaun şi a doua zi ne anunţa că, de fapt, el din februarie vrea să plece. Este un om considerat în toate sondajele publice drept cel mai corupt ministru pe care România l-a avut, iar plecarea dânsului din Guvern, cel puţin pentru imaginea de integritate a unui guvern dintr-o ţară europeană, este un lucru bun pe care îl salutăm!
Întrebare: Astăzi este ziua premierului. Îi uraţi ceva?
Victor Ponta: Credeam că scap de această întrebare! Îi urez domnului Boc „La mulţi ani!” şi îi urez să nu îl mai înjure toată România, aşa cum se întâmplă acum. Ca să se îndeplinească această urare a mea, îi urez, evident, să nu mai fie prim-ministru!
Vă mulţumesc!





