PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea ţării şi transformarea ei într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist, dar din rândurile sale s-au desprins mai multe facţiuni şi grupuri disidente. Congresul din 7 mai 1927 a hotărât centralizarea întregii mişcări socialiste prin constituirea Partidului Social-Democrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici, Constantin-Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Serban Voinea, Iosif Jumanca, Ioan Flueraş, Ştefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas. A urmat o perioadă de scindări generate de relaţionarea cu celelalte partide, respectiv cu PNŢ şi PNL, în vederea accederii la putere. În perioada dictaturii regale, PSD şi-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin-Titel Petrescu. Deşi se aflau în tratative cu comuniştii pentru organizarea luptei antifasciste, social-democraţii români au întrerupt contactele cu comuniştii, care susţinuseră anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS.

După 23 august 1944, PSD a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, Constantin- Titel Petrescu şi alţi lideri regionali ai PSD au refuzat să participe. PSD era în pragul scindării deoarece o parte a socialiştilor doreau o colaborare cu comuniştii. La Conferinţa din decembrie 1945, în urma hotărârii majorităţii delegaţilor de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin- Titel Petrescu şi susţinătorii săi au părăsit PSDR constituindu-se apoi, în mai 1946, în Partidul Social-Democrat Independent (PSDI). În manifestul PSDI se arăta că partidul este promotorul adevărat al social democraţiei româneşti. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). Două luni mai târziu, liderii PSD au fost arestaţi, fapt ce a condus la dispariţia partidului din viaţa politică.